Rolul lui Isus în Mântuire

(Efeseni 1:7-10)

James Montgomery Boice


Unitarienii le reamintesc frecvent creştinilor că termenul "trinitate" nu apare nicăieri în Biblie şi că acesta este, fără îndoială, un argument împotriva doctrinei Trinităţii. Este adevărat. Termenul "trinitate" nu apare în Scriptură. Însă aceasta nu înseamnă, în acelaşi timp, că doctrina despre Trinitate nu apare nici ea. Doctrina despre Trinitate este întâlnită în multe locuri. Iar unul dintre locurile în care apare este acest extraordinar prim capitol al Epistolei către Efeseni, pe care-l studiem.
Am afirmat înainte, când am început să studiem paragraful care începe cu versetul 3, că în limba greacă acest paragraf alcătuieşte o singură frază, ceea ce-l face foarte dificil de schiţat deoarece Pavel stivuieşte frază după frază şi concept după concept. Atât de mult este el preocupat să exprime o laudă potrivită la adresa lui Dumnezeu pentru măreaţa mântuire pe care o avem în Isus Hristos. Şi totuşi, deşi este greu de schiţat, în acest paragraf există o succesiune clară a ideilor. Iar una dintre cele mai clare succesiuni este aceea care implică Trinitatea.
Versetele de la 3 la 6 se ocupă în primul rând de rolul lui Dumnezeu Tatăl în mântuire. Versetele de la 7 la 10 se ocupă cu rolul Domnului Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu în mântuire. Iar versetele de la 11 la 14 se ocupă cu lucrarea celei de-a treia Persoane din Trinitate, anume Duhul Sfânt. Rolul primordial al lui Dumnezeu Tatăl este de a alcătui planul mântuirii. Rolul Duhului Sfânt este de a aplica mântuirea la inima fiecărui creştin. Rolul lui Isus Hristos, asupra căruia se concentrează aceste versete centrale, este de a obţine (realiza) mântuirea, lucru pe care l-a făcut prin lucrarea Sa de răscumpărare, prin moartea Sa pe crucea Calvarului. Acest lucru înseamnă, desigur, că răscumpărarea este punctul central al creştinismului. Este chiar mai mult decât atât. Răscumpărarea este unul dintre cele mai binecuvântate concepte sau cuvinte din vocabularul creştinului.

Pentru început, în Noul Testament există trei termeni care se referă la răscumpărare. Doi dintre aceştia sunt strânşi relaţionaţi între ei iar al treilea este un cuvânt complet diferit de primii doi. Primul termen este agorazo. Verbul agorazo este bazat pe substantivul grecesc agora care se referă la piaţa, pe care o puteai găsi în orice cetate grecească. Astfel, termenul agorazo înseamnă a cumpăra sau a cumpăra în piaţă. Se referă, în termeni spirituali, la ceea ce a făcut Isus Hristos când, prin propria Sa moarte (sau, aşa cum spunem în termeni creştini, cu (la) preţul sângelui Său) El a cumpărat pentru Sine un mare popor, o mare moştenire.

Imediat ce începi să discuţi despre un anume preţ al mântuirii există oameni care se ridică să obiecteze. Iar unii dintre cercetătorii liberali se numără printre ei. Aceştia argumentează că imediat ce vorbeşti despre un anume preţ al mântuirii, ataci harul, deoarece harul este ceva gratuit. Mântuirea trebuie să fie gratuită, spun ei. Astfel că dacă discuţi despre un preţ, tu subminezi cu adevărat Evanghelia. Ei atacă termenul "răscumpărare" în acest mod, schimbându-i sensul de la ceea ce în mod evident înseamnă, lucru pe care îl indică orice studiu elementar al lexiconului grec sau latin în dreptul termenului "a răscumpăra", anume acelaşi lucru: a cumpăra, a cumpăra cu un preţ etc. Ei schimbă acest sens spunând că nu este vorba despre răscumpărare prin plata unui preţ, ci despre ideea de eliberare fără a mai fi vorba de plata unui preţ. Citează anumite texte ca argument.
De exemplu, capitolul 24 din Luca, când Isus se arată ucenicilor care se îndreptau spre casa lor din Emaus, după răstignire şi înviere, şi le cere să Îi spună de ce sunt atât de trişti. Ei Îi spun despre Isus, despre arestarea Sa şi despre crucificarea Sa, adăugând aceste cuvinte: "Însă noi speram că El trebuia să fie Cel Care să-l răscumpere pe Israel." Aceşti cercetători susţin, şi pe bună dreptate în cazul acesta, că atunci când ucenicii vorbesc despre răscumpărarea lui Israel, ei nu se referă la o tranzacţie spiritual-comercială, ci se referă la eliberare. Ei ar fi vrut să spună: "Speram că acesta era Mesia care să-i izgonească pe romani."
Un alt citat luat ca argument este chiar din Epistola lui Pavel către Efeseni. În capitolul 4, versetul 30, Pavel spune: "Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu cu care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării." Aici este vorba despre răscumpărarea trupurilor noastre. Este vorba despre momentul în care, prin harul lui Dumnezeu, vom fi eliberaţi sau izbăviţi de păcat şi de decăderea trupului. "Ei bine", spun ei, "ceea ce înseamnă cu adevărat acest cuvânt este izbăvire, a elibera pe cineva. Nu are nimic de-a face cu vreun presupus preţ pe care Isus Hristos l-ar fi plătit pe Calvar."

Ce aveţi de spus în faţa acestor argumente? Ei bine, un răspuns, cel puţin referitor la ucenicii ce se îndreptau spre Emaus, este acela că ucenicii aceştia au înţeles greşit ceea ce Isus le spusese. Ei gândeau în termenii unei eliberări politice şi n-au înţeles ceea ce a făcut Isus de fapt. El a adus o eliberare spirituală murind pe cruce. Chiar El Însuşi explică acest lucru mai târziu, când îi adună pe toţi ucenicii în camera de sus. El le interpretează evenimentele dincolo de Scripturi şi le spune: "aceste texte învaţă că a fost necesar pentru Hristos să sufere şi să moară iar pe baza morţii lui vor trebui propovăduite tuturor oamenilor pocăinţa şi iertarea păcatelor." Aceasta este interpretarea, aşa cum o avem rostită de Domnul Isus Hristos, cu privire la ce înseamnă răscumpărarea.

Puteţi răspunde obiecţiei aduse existenţei unui preţ al mântuirii şi în alte moduri. Priviţi la tiparele din Vechiul Testament. În Vechiul Testament a existat o idee a răscumpărării, extrem de importantă, exprimată într-o varietate de termeni. Unul dintre aceşti termeni este ga'al, care înseamnă "a răscumpăra" iar apoi substantivul care este derivat de aici, go'el, care de obicei este tradus cu "o rudă cu drept de răscumpărare". Trebuie să ne ocupăm de aceşti termeni. Din perspectiva evreilor, posesiunea pământului era cel mai important lucru deoarece era vorba despre partea pe care un individ sau o familie o deţinea în moştenirea lui Israel. Astfel, dacă din cauza unei datorii sau din alte raţiuni, un evreu îşi pierdea terenul, el îşi pierdea partea de moştenire. Acest lucru era rău. Prin urmare, în lege era o clauză prin care o rudă apropiată, un neam, avea obligaţia, dacă era posibil, să cumpere înapoi terenul de la cel care-l deţinea la acel timp şi să-l restituie rudei sale. Prin aceasta el era un răscumpărător al terenului. El cumpăra terenul înapoi, plătind un anume preţ. Avem un astfel de exemplu în Vechiul Testament. Boaz a făcut un asemenea lucru referitor la terenul care aparţinuse soţului lui Rut.

Sau, există şi ideea de kofer. Un kofer era un preţ de răscumpărare, fiind folosit în sensul acesta. Să presupunem că tu aveai un animal, un taur, iar într-o zi animalul se dezlega, ieşea în drum şi străpungea pe un vecin cu cornul iar vecinul murea. În conformitate cu legea evreiască, animalul putea fi omorât drept pedeapsă pentru uciderea acelei persoane. Însă dacă era vorba de neglijenţă, viaţa proprietarului animalului putea fi luată pentru viaţa celui ce fusese ucis. Însă desigur că nimeni nu ieşea în câştig dintr-o astfel de întâmplare. Două morţi nu puteau compensa una singură. Prin urmare exista o clauză prin care dacă proprietarul animalului ar fi ajuns la un acord cu rudele celui ce fusese ucis, privind un preţ, el putea să răscumpere viaţa, fie a animalului, fie propria sa viaţă. El putea să-şi salveze viaţa plătind un preţ. Ceea ce vor toate acestea să spună este că ideea răscumpărării prin plata unui preţ era obişnuită în Israel. Prin urmare, este normal să gândim că atunci când Domnul Isus Hristos şi ucenicii Săi au folosit cuvântul "răscumpărare" ei gândeau în conformitate cu ideea vechi-testamentală.

Dar ideea de răscumpărare prin plata unui preţ era comună nu numai în cultura evreiască. Era comună şi în cultura greacă. Adolf Deissmann, în măreţul său studiu clasic, "Lumină din Orientul Antic", şi Leon Morris, în studiul său asupra ispăşirii intitulat "Predicarea apostolică a crucii", amândoi oferă exemple cu privire la ceea ce era aproape o formulă standard a dezrobirii (act de eliberare din sclavie) pentru eliberarea unui sclav. Sclavii, desigur, erau cumpăraţi şi vânduţi în fiecare zi în pieţele greceşti. Iar dacă cineva, dintr-un motiv oarecare, dorea să elibereze un sclav, el putea să plătească un preţ prin care acel sclav ar fi fost răscumpărat. Apoi, în sensul acesta, era redactat un act, un contract. Avem multe, multe exemple de astfel de contracte în antichitate. Ar fi sunat în felul acesta: "Eu, ... (formulele de prezentare), îi plătesc lui Apollo Pythius (trebuia să-i plăteşti unuia dintre zei deoarece se înţelegea că sclavii erau în serviciul zeilor la temple), îi plătesc lui Apollo Pythius suma de atâtea mine cu condiţia ca sclavul să fie eliberat şi să nu mai fie niciodată vândut ca sclav." Era o formulă de răscumpărare. Şi în această formulă specifică preţul era întotdeauna stipulat.

Adevăratul argument împotriva oricărei încercări de a nega existenţa preţului în răscumpărare este învăţătura clară a Noului Testament. Toate textele importante din Noul Testament care vorbesc despre moartea lui Isus, afirmă şi ideea unui preţ. De exemplu, în Matei 20:28 Isus spune: "Fiul Omului nu a venit ca să I Se slujească, ci să slujească şi să-Şi dea viaţa drept răscumpărare pentru mulţi." Ce înţelegea El prin răscumpărare? Răscumpărarea era viaţa Sa. Plătind cu preţul propriei Sale vieţi, El i-a răscumpărat pe păcătoşi. Tit 2:14 vorbeşte despre Isus în felul următor: "El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească pentru Sine un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune." Care este preţul, preţul de cumpărare, în acest verset? Ei bine, acesta este dăruirea de Sine, dăruirea de Sine în moarte. În cele din urmă avem textul din 1 Petru 1:18,19. Acesta este probabil cel mai clar dintre toate textele. Petru scrie: "căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană." În acest verset ideea vieţii lui Hristos drept preţ al răscumpărării noastre se impune de la sine.

Am spus că acest concept, răscumpărarea, este bogat, în parte datorită varietăţii de termeni folosiţi pentru a-l exprima. Unul dintre aceşti termeni, cuvântul pe care tocmai l-am studiat, este agorazo. Al doilea termen este exagorazo. Acesta este exact acelaşi termen însă cu un prefix adăugat. Prefixul ex care înseamnă "a lua din".. Astfel, agorazo înseamnă a cumpăra din piaţă, iar exagorazo a cumpăra ceva pentru totdeauna din piaţă. Pentru acest motiv este semnificativ termenul. Imaginaţi-vă, vorbim în termeni seculari, că un proprietar de sclavi milostiv merge într-o zi la piaţă şi cumpără un sclav pentru ca acesta să lucreze în casa lui sau a ei. Îl tratează bine pe acest sclav însă după o perioadă de timp nu mai este mulţumit de abilităţile şi de performanţele sclavului şi decide: "am să merg să-l vând pe acest sclav din nou." Astfel că sclavul se întoarce în piaţa de sclavi şi este expus spre vânzare încă o dată. Acest lucru trebuie să se fi întâmplat de nenumărate ori în antichitate.
Prin urmare, situaţia sclavului în antichitate nu era niciodată sigură. Nu tot aşa este cu răscumpărarea pe care o avem în Isus Hristos. Isus ne-a cumpărat din piaţă. Da, este adevărat. Însă el ne-a cumpărat pentru totdeauna din piaţă ce înseamnă că nu mai este posibil să ne reîntoarcem vreodată în piaţa păcatului. Este lucrul la care se referă unii oameni când spun: "o dată salvat, pentru totdeauna salvat". Isus nu ne-a cumpărat cu sângele Său şi apoi ne-a aruncat înapoi în lume. Noi am devenit ai Lui, numai ai Lui, pentru totdeauna. Nu există un preţ mai mare care să poată fi plătit pentru mântuirea unui bărbat sau unei femei, decât preţiosul sânge al Domnului Isus Hristos. Acest lucru înseamnă că nu există nimeni care să ofere mai mult decât preţul lui Hristos şi astfel să ne cumpere de la El.

Al treilea termen pentru răscumpărare, despre care spuneam adineauri că este complet diferit de ceilalţi doi, este termenul luo. Acest termen înseamnă "a dezlega, a elibera". Aici chiar că avem de-a face cu ideea de eliberare. Termenul are o sumă de derivate. Luo ne dă pe lutron care înseamnă "preţul pentru eliberare". Apoi pe lutrosis care înseamnă "a răscumpăra cu plata unui preţ". Iar apoi pe apolutrosis care este termenul nou-testamental de bază pentru răscumpărare. Înseamnă "a fi eliberat".

Daţi-mi voie să mă întorc la ilustraţia a ceea ce înseamnă să fii sclav. Avem un sclav care a fost cumpărat din piaţă. A fost cumpărat de către un proprietar generos. A fost cumpărat de către unul ce spune: "Doresc să vii şi să trăieşti la mine în casă. Eu îţi voi purta de grijă şi n-am să te mai vând niciodată." Într-adevăr, toate aceste lucruri pot fi foarte minunate, în special dacă proprietarul este milostiv. Însă, cu toate acestea, individul care a fost cumpărat rămâne un sclav. Nu tot aşa este cu ceea ce a făcut Hristos. Domnul Isus Hristos ne-a răscumpărat, nu pentru a ne continua viaţa în calitate de sclavi, deşi există un sens în care noi de bună voie îl slujim acum pe Isus Hristos, ci pentru ca cel care a fost cumpărat să poată fi eliberat. Eliberat de păcat. Eliberaţi de lanţurile propriei noastre fărădelegi care ne apasă şi care ne deformează gândurile şi care distruge cele mai bune dintre lucrurile pe care dorim să le facem. Eliberaţi de aceasta. Eliberaţi pentru ca, prin puterea lui Isus Hristos, să-i putem sluji în neprihănire şi să putem face ceea ce Îi este plăcut şi ceea ce durează pentru eternitate. Despre acest lucru scrie marele Charles Wesley în imnul meu favorit, imn care este tema Orei de Studiu Biblic. Versurile spun aşa:

"Long my imprisoned spirit lay
Fast bound in sin and nature's night;
Thine eye diffused the quickening ray -
I woke, the dungeon flamed with light;
My chains fell off, my hart was free,
I rose, went forth, and followed Thee."

"Timp îndelungat întemniţat mi-a zăcut sufletul
Ferecat în păcat şi în noaptea firii;
Până când ochiu-Ţi rază dătătoare de viaţă a răspândit -
Şi m-am trezit. Iar temniţa strălucea de lumină;
Lanţurile căzute-mi erau şi inima eliberată,
M-am ridicat şi am păşit înainte, urmându-Te."

Am vorbit despre răscumpărare şi, făcând lucrul acesta, am discutat într-adevăr despre ceea ce scrie Pavel în versetul 8 când spune: "pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere, după bogăţiile harului Său." Am început să vedem ceva din bogăţiile harului lui Dumnezeu în răscumpărare. Şi totuşi sunt mult mai multe. Pentru că versetele următoare, versetele 9 şi 10, vorbesc mai departe despre alte două lucruri: taina lui Dumnezeu, care este planul Său în întreaga istorie, şi părtăşia celor răscumpăraţi, ce rezultă de aici. Pavel scrie:

Căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremii spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.

Este ciudat, cred eu, că Pavel foloseşte cuvântul "taină" aici, deoarece mulţi oameni au fost induşi în eroare de acest cuvânt. Ei n-au reuşit să înţeleagă despre ce vorbesc aceste versete. Nu totul este tainic. Pavel vorbeşte aici despre măreţul plan al lui Dumnezeu în istorie. El spune că ceea ce Dumnezeu a făcut şi face în istorie este să repare ceea ce, din pricina căderii îngerilor şi a lui Adam şi a Evei în păcat, a produs o lume haotică şi, prin lucrarea lui Isus Hristos de răscumpărare, să aducă toate lucrurile înapoi în armonie.
În faimosul său studiu pe acest capitol, Dr.D.Martin Lloyd Jones afirmă, şi cred că în mod corect, că soluţia prin care putem înţelege despre ce este vorba aici ne-o oferă un cuvânt pe care cele mai multe dintre traducerile noastre nu îl includ niciodată. Este un simplu cuvânt. Este cuvântul "din nou". Probabil că te uiţi în Biblia ta şi nu găseşti acest cuvânt "din nou" în versetele 9 şi 10 însă el este totuşi acolo. Este legat de verbul grecesc principal. Verbul grecesc este unul interesant. Este bazat pe cuvântul kephale, care înseamnă "cap". Este folosit în diferite moduri. Acest cuvânt "cap" poate să se refere la o piatră de temelie, pe care am numi-o piatră din capul unghiului. Sau se poate referi la titlul uni capitol sau la concluzia unui capitol care ar putea fi un sumar la ceea ce este spus. Sau se poate referi chiar la un sul în care sunt rezumate toate lucrurile şi apoi este rulat. Este verbul tradus cu "să aducă toate lucrurile din cer şi de pe pământ împreună sub un singur cap". Dacă dăm la o parte "din cer şi de pe pământ" ceea ce rămâne este un singur verb în greacă, "a aduce toate lucrurile împreună sub un singur cap". Aşa se traduce acest verb. Însă lucrul interesant pe care, aşa cum spuneam, îl scoate în evidenţă Dr. Lloyd Jones, este acela că, în greacă, acest mare verb este prefaţat de cuvântul ana care înseamnă "din nou". Şi cu toate că nu este tradus în felul acesta în cele mai multe dintre versiunile noastre, ceea ce spune de fapt versetul este că: "Planul măreţ al lui Dumnezeu în istorie este să aducă toate lucrurile împreună din nou sub un singur cap, adică Isus Hristos." Observaţi cum lămureşte acest cuvânt pasajul.
Pavel spune că a existat o vreme, cu mult timp în urmă, când toate lucrurile erau împreună, sub un singur cap. Exista o singură voinţă în univers. Totul era în armonie. Apoi a intervenit păcatul iar această armonie a fost ruptă. Şi cunoaştem tipul de ruptură ce caracterizează în mod tragic lumea noastră. Ruptură a relaţiilor dintre oameni. Ruptură a relaţiilor dintre naţiuni. Chiar ruptura care se află în noi şi care nu ne lasă să ne dăm seama cine suntem, încotro ne îndreptăm, şi toate acele lucruri care ne fac să fim confuzi în încercarea noastră de a trăi în lumea aceasta. Însă, Pavel spune, aici este taina. Aceasta este marea taină. Aceasta este taina care ne-a fost descoperită şi atâta timp cât vei trăi, în viaţa aceasta nu vei auzi niciodată o taină, nu vei învăţa niciodată un adevăr care să fie mai mare decât acesta. Şi anume că măreţul plan al lui Dumnezeu în istorie, centrat în răscumpărarea lui Hristos, este să aducă toate lucrurile împreună din nou. Aceasta nu este o doctrină despre universalism, deoarece această doctrină este respinsă în altă parte. Însuşi Domnul Isus Hristos a fost cel mai categoric în această privinţă, învăţând că nu toţi vor fi mântuiţi. Taina se referă la a aduce împreună din nou şi în armonie în sensul că toţi aceia care cred în Hristos şi se supun în armonie voii Sale sunt aduşi împreună în El. Iar cei ce refuză să se supună sunt, totuşi, forţaţi şi ei să recunoască, aşa cum spune Filipeni 2, că Isus Hristos este Domnul peste toate iar răul este oprit şi limitat pentru totdeauna.

În anii de început ai acestui secol, distinsul profesor de teologie didactică şi polemică de la Princeton Theological Seminary, Benjamin Breckinridge Warfield, s-a adresat proaspeţilor studenţi cu un discurs pe tema răscumpărării în care a afirmat că nu este nici un titlu al lui Hristos care să fie mai scump inimii creştinului decât acela de "Răscumpărător". Daţi-mi voie să vă prezint ceea ce a spus Warfield. Este o parte din cea mai bună lucrare a sa.

"Este trist să vezi cuvinte ca acestea cum mor în acest fel. Şi sper că voi veţi hotărî, şi Dumnezeu să vă ajute, să nu permiteţi ca ele să moară în felul acesta, dacă veţi avea grijă, fiecare pentru el, să le păstraţi în viaţă şi în vigoare. Însă moartea cuvintelor nu este cel mai trist lucru pe care-l vedem aici. Cel mai trist lucru este moartea (împietrirea) inimii oamenilor faţă de lucrurile ce stau la temelia acestei lumi. Adevăratul lucru pe care ar trebui să ţi-l fixezi în minte, aşadar, este dacă Hristos este cu adevărat un Răscumpărător pentru tine şi dacă găseşti o Răscumpărare efectivă în El, îţi dai seama că Hristos este Răscumpărătorul tău şi că, efectiv, Şi-a vărsat sângele pentru tine ca preţ al tău de răscumpărare? Îţi dai seama că mântuirea ta a fost cumpărată, cumpărată la un preţ extraordinar, la preţul nepreţuit al sângelui, al sângelui lui Hristos, Sfântul lui Dumnezeu? Sau, să mergem un pas mai departe: îţi dai seama că acest Hristos, Care Şi-a vărsat astfel sângele pentru tine, este El Însuşi Dumnezeul tău? Aşa ne învaţă Scriptura (şi a citat aceste versuri):

The blood of God outpoured upon the tree!
So reads the Book. O mind, recieve the thought,
Nor helpless murmur thou hast vainly sought
Thought-room within thee for such mystery.
Draw near and listen to this sweetest sweet,
Thy God, O mindling, shed His blood for thee!

Sângele lui Dumnezeu s-a revărsat peste copac!
Aşa spune Cartea. O minte, primeşte gândul,
Cu nici un murmur disperat n-ai căutat în van
Vorbeşte inimii tale despre o asemenea taină.
Apropie-te şi ascultă cel mai plăcut lucru,
Dumnezeul tău, o, omule, Şi-a vărsat sângele pentru tine!

Să ne rugăm:
Tatăl nostru, avem multe idei pe care le recepţionăm şi le auzim şi care trec mai departe deoarece nu sunt de o mare importanţă pentru noi sau pentru alţii. Însă nu putem face aşa cu cuvântul Tău. Iar mai presus de toate nu putem face aşa cu acele învăţături care se ocupă de ceea ce este inima creştinismului, anume moartea lui Hristos pentru noi pe Calvar. Tatăl nostru, aşa cum gândim în aceste momente cu privire la înţelesul răscumpărării şi la preţul pe care Domnul nostru, chiar Fiul lui Dumnezeu, l-a plătit pentru mântuirea noastră, te rugăm să ne ridici şi să ne încurajezi să-I răspundem într-un mod potrivit, spunând: "O Dragoste atât de minunată, atât de divină cere viaţa mea, sufletul meu, tot ceea ce sunt". Fie ca, prin harul Tău, să trăim pentru Isus pentru totdeauna. Amin şi amin.

Tradus de Tiberiu Pop


Cuprins | Studii Biblice