Cartea creatiei: O geneză sau o evolutie?

"Geneza contează"

după Ken Ham
traducere şi adaptare, Teodor Macavei


Mulţi creştini nu realizează că evenimentele relatate în cartea Genezei au un caracter literar şi istoric (îndeosebi Gen.1-11), acestea făcând parte din temelia credinţei creştine. Toate doctrinele biblice ale teologiei îşi trag rădăcinile, direct sau indirect, din cartea Genezei. De aceea, a o accepta ca atare este o condiţie esenţială pentru a-l înţelege pe Dumnezeu şi planul Său pentru om. Dacă Geneza este doar un mit sau o alegorie, atunci doctrinele creştine nu au nici o bază.

Pe de altă parte, mulţi creştini au adăugat evoluţia Bibliei, poziţie ce-l acceptă pe Dumnezeu ca creator dar îl limitează pe Acesta procesului evoluţiei. Poziţia aceasta este dăunătoare creştinului din mai multe motive.

Haideţi să privim în detaliu la câteva argumente creştine importante, pentru a demonstra de ce trebuie să se militeze pentru o Geneză literară.

Să presupunem că suntem întrebaţi asupra doctrinelor pe care le cred creştinii. Gândiţi-vă bine cum aţi răspunde detailat la următoarele chestionări.

De ce credem în căsătorie (căsnicie)?

De ce susţinem purtatul hainelor?

De ce există reguli? De ce se crede în bine şi rău?

De ce există suferinţă şi moarte în lume?

De ce va fi un cer nou şi un pământ nou?

Vom lua în considerare fiecare întrebare devreme ce este important să avem motive pentru crezurile noastre, iar Dumnezeu doreşte ca cei ce cred în El să fie pregătiţi să răspundă pentru crezurile pe care aceştia le susţin. De aceea în 1 Petru 3:15 citim, "Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă".

Spre deosebire de ateism, Creştinismul nu este o "credinţă oarbă", ci una obiectivă, obiectul ei fiind Isus Hristos. El se descoperă pe Sine acelora care se apropie de El prin credinţă, crezând că El este. În Ioan capitolul 14 ni se spune că, "Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui" (versetul 21), iar în Evrei 1:16 că, "cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută".

Dacă lipsesc raţiunile (sau, motivele) care să susţină valabilitatea (credibilitatea) credinţei creştine, mărturia în favoarea ei este slăbită şi o expune ridiculizării. De aceea creştinii trebuie să fie pregătiţi pentru a formula o apărare inteligentă Evangheliei înarmându-se cu argumente şi cunoscând formele pe care necredinţa le ia în zilele noastre. Majoritatea creştinilor nu ştiu cum să comunice faptul că legile lui Dumnezeu şi Cuvântul Său sunt adevărate. Rezultatul este demonstrat de generaţii întregi de creştini ineficienţi care cred multe, dar nu ştiu de ce. De asemenea, mărturia personală îşi poate pierde impactul dacă creştinul nu reuşeşte să ofere explicaţii inteligente pentru credinţa lui. Lucrul acesta trebuie evitat pentru a nu se aduce ruşine şi batjocură numelui lui Hristos.

Un bun exemplu a ceea ce se întâmplă când nu oferim motive/raţiuni pentru ceea ce credem îl găsim în scrisoarea către redactorul unui ziar din Arizona. În ea se spun următoarele: "Când eram tânăr, cu toţii credeam că bărbaţii au cu o coastă mai puţin decât femeile pentru că Dumnezeu a creat-o pe Eva dintr-o coastă a lui Adam. Când s-a scris povestea aceasta, cu 5 sau 10 mii de ani după potopul lui Noe, câţi oameni ştiau de fapt să scrie şi să citească? ...Afirmi că eşti profesor de creaţionism la clasele de la şcoală. Ce ai răspunde la aceste întrebări? Dacă Noe a luat câte două din fiecare specie de animale în corabie, de unde au venit urşii polari, bizonii sau cangurii? Poate vei răspunde că pe atunci aceste animale trăiau în zona de est a Mării Mediterane. Următoarea întrebare, este atunci, cum s-au format diferitele rase umane de culoare dintr-o singură familie albă (foarte bronzată!) în 5.000 sau chiar 50.000 de ani? Am crescut într-o familie foarte religioasă şi mi s-a spus să nu pun la îndoială Biblia şi alte scrieri religioase. Pe atunci nu am primit nici un răspuns la astfel de întrebare, şi acum, cu 70 de ani mai târziu sunt încă în aşteptarea unei explicaţii rezonabile".

Am avut personal ocazia să stau de vorbă cu autorul acestei scrisori şi stând de vorbă cu acesta am putut să descopăr cum i s-a spus să accepte Biblia cu o credinţă oarbă şi cum niciodată nu i-au fost date nişte răspunsuri competente. Lipsa acestora l-au făcut pe acest om să respingă Creştinismul evanghelic. Ce trist!

Însă răspunsurile pentru aceste întrebări se pot afla astăzi. De aceea să oferim motive pentru ceea ce credem. Să răspundem pentru nădejdea care este în noi, aşa cum suntem îndemnaţi în 1 Petru 3:15.

DOUĂZECI (20) DE MOTIVE PENTRU CARE GENEZA ŞI EVOLUŢIA NU AU NIMIC ÎN COMUN

Mulţi cred că pot adăuga evoluţia la Biblie. Aceştia, cred că făcând acest lucru pot explica apariţia vieţii prin utilizarea de către Dumnezeu a proceselor evolutive. Această poziţie este cunoscută sub numele de "evoluţie teistă". Cu toate acestea, conceptul indicat este complet contradictoriu Scripturii. O altă ramură a evoluţiei teiste, ce este uneori susţinută de acei creştini ce ascultă la criticile evoluţionismului aduse creaţiei, este cunoscută sub numele de "creaţia progresivă". Această concepţie afirmă că în timp ce viaţa se dezvolta de-a lungul nesfârşitelor secole imaginate de evoluţionişti, Dumnezeu a intervenit uneori în acest proces. Atunci, de fiecare dată El a creat ceva nou ce nu a putut fi produs prin procesul evoluţionist, lipsit de ajutorul lui Dumnezeu.

Creaţia progresivă (sau, treptată; n.tr.) sugerează că precunoaşterea lui Dumnezeu nu a fost adecvată în privinţa procesului evolutiv de la început. Se va vedea cum argumentele împotriva "creaţiei progresive" sunt acoperite de cele enunţate împotriva evoluţiei teiste, îndeosebi în privinţa luptei pentru existenţă şi a morţii de dinainte de apariţia omului.

1. NU ERA MOARTE ÎNAINTE DE CĂDEREA OMULUI ÎN PĂCAT.

Evoluţia susţine că timp de mai multe milioane de ani, au existat fiinţe ce au trăit şi au murit. Acestea s-au bătut şi s-au luptat pentru existenţă. Au ucis şi au fost ucise. Acea lume era nemiloasă - "natura îşi arăta colţii însângeraţi". Această istorie a evoluţiei este o istorie a morţii. Moartea a existat "de la bun început", se spune.

Însă, Biblia ne învaţă limpede că moartea, îndeosebi moartea fizică şi spirituală a omului a pătruns în lume doar după ce Adam, primul om, a păcătuit.

În Romani 5:12 apostolul Pavel a scris: "De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit". După aceea în 1 Corinteni 15:21-22 se spune, "Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos". În Geneza 3:22-23 citim că, "Domnul Dumnezeu a zis: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el, şi să trăiască în veci. De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat". Deci Adam a fost izgonit din grădină pentru ca să nu poată trăi pentru totdeauna. Cu alte cuvinte, el trebuia să moară.

Ce s-a întâmplat însă cu animalele? A intrat moartea şi în lumea creată a animalelor? Există o serie de motive pentru care nu cred că mai înainte de Căderea omului în păcat, ar fi intervenit moartea oamenilor sau a animalelor.

a) Puteau animalele să moară de bătrâneţe? Înainte de căderea omului în păcat animalele nu puteau să moară de bătrâneţe deoarece Romani 8:1-11 ne aminteşte că putrezirea şi descompunerea au intrat în lume doar odată cu păcatul. Moartea de bătrâneţe ar fi însemnat că trupurile animalelor ar fi îmbătrânit şi s-ar fi descompus. Acest fapt nu s-ar potrivi descrierii din Geneza ce spune că înainte de păcat totul din creaţia lui Dumnezeu era "bun". Isaia 51:6 ne spune că "cerurile vor pieri ca un fum, iar pământul se va preface în zdrenţe ca o haină...". În Romani 8:22 citim că din cauza păcatului, "până în ziua de azi, toată firea (deci, creaţia) suspină şi sufere durerile naşterii". Astfel este evident că întreaga creaţie, inclusiv toate fiinţele vii, a fost supusă "robiei stricăciunii" (vezi, Rom.8:21) ca şi rezultat al blestemului adus de păcatul lui Adam. Ca prin urmare, moartea din cauza bătrâneţii, a intervenit doar în urma blestemului.

Pentru noi cei ce trăim într-o lume care se strică ne este greu să înţelegem cum nu se petrecea îmbătrânirea într-o lume de dinainte de cădere. Cu toate acestea ne este oferită o perspectivă a acelei situaţii în Deuteronomul 8:4. Aici Dumnezeu le aminteşte israeliţilor că în timpul rătăcirii lor prin pustie, "haina nu ţi s-a învechit pe tine, şi nici nu ţi s-au umflat picioarele, în timpul acestor patruzeci de ani". E limpede că este vorba de o conservare supranaturală pe care Dumnezeu a asigurat-o poporului Său în acele împrejurări deosebite.

Nu vedem acelaşi lucru petrecându-se şi astăzi. Dimpotrivă, hainele noastre se uzează foarte repede. Cu toate acestea când Dumnezeu sprijină ceva în totalitate, această uzură nu mai intervine. Este astfel evident că înainte de căderea în păcat tot ce-a fost creat a fost "bun" şi nimic nu suferea uzură sau stricăciune.

b) Puteau animalele să fi murit atunci când Adam, sau alte animale, le-au ucis pentru mâncare? Din nou, răspunsul este NU! Nu doar animalelor dar şi omului i-a fost spus să mănânce numai plantele (Gen.1:29). Animalele nu au murit pentru că s-au mâncat între ele, deoarece Gen.1:30 ne spune că hrana lor o constituia doar "iarba verde". De asemenea, pentru că Dumnezeu a creat totul să fie "bun", animalele nu se puteau omorî între ele degeaba. Aceasta ar însemna că nu totul a fost "bun". Pentru că este bun, Dumnezeu nu ar fi creat animale slabe care să fie eliminate de cele puternice în lupta pentru supravieţuire. Tot pentru că ce s-a creat a fost "bun" nu se puteau să existe boli care să aducă moartea omului sau animalelor. Bolile de astăzi contribuie la stricarea trupurilor noastre, însă lucrul acesta nu era valabil şi înainte de păcat.

c) Puteau animalele să fi murit accidental, sau în urma unor răni? Din nou, acest lucru reprezintă o contradicţie a ideii de "bine", deci, că animalele au fost create "bine". O asemenea afirmaţie ignoră suveranitatea şi puterea lui Dumnezeu. Aşa cum am văzut Dumnezeu poate susţine lucruri în existenţă împiedicând uzura lor. Înainte ca păcatul să intre în lume, nu se punea problema morţii. Dumnezeu deţinea controlul total asupra creaţiei şi o susţinea în existenţă sută la sută! Nu exista stricăciune, putrezire sau descompunere. De aceea, moartea nu constituia o posibilitate. Adam a fost creat în imaginea unui Dumnezeu iubitor, iar animalele se aflau sub autoritatea lui. Lui îi păsa de ele. Moartea şi vărsarea de sânge au apărut în lume ca şi rezultat al judecăţii lui Dumnezeu pentru rebeliunea omului. Însă, moartea a devenit în acelaşi timp mijlocul prin care omul urma să fie răscumpărat. Mai precis, prin moartea Mântuitorului. În concluzie, vărsarea de sânge nu putea să existe înainte de căderea omului.

Nu era vărsare de sânge înainte ca Adam să păcătuiască, moartea nu apăruse în existenţa animală şi totul era perfect. Cu toate acestea Adam a păcătuit iar Dumnezeu în legământul Său făcut cu Adam a specificat moartea ca şi condiţie a neascultării. După aceea citim că Dumnezeu este de fapt primul care a vărsat sânge făcându-le primilor oameni haine de piele cu care să le acopere goliciunea lor (Gen.3:21). Deşi nu exista nici o poruncă expresă scrisă, noi ştim că, "Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui" (Gen.4:4). Atunci este evident că s-a înţeles cerinţa apărută în urma păcatului.

Cel ce-a scris epistola către Evrei observă că, "fără vărsare de sânge, nu este iertare" (Evrei 9:22). După căderea omului, Dumnezeu a hotărât apariţia a două aspecte în creaţie: 1) ca omul să moară ca şi răsplată pentru păcatul său, şi 2) ca sămânţa femei să zdrobească capul şarpelui, iar şarpele să-i zdrobească acesteia călcâiul (Gen.3:15). Astfel, moartea şi vărsarea de sânge sunt consecinţele păcatului. Moartea fiind pedeapsa pe care Cel de-al Doilea Adam, adică Hristos, a suferit-o prin vărsarea sângelui Său, însă asupra căreia a triumfat prin glorioasa Lui înviere din morţi şi răscumpărare a omului. Dacă moartea şi vărsarea de sânge ar fi existat înainte de păcatul omului, atunci mesajul mântuirii este ar fi un nonsens.

Evoluţionismul, de partea cealaltă, ne învaţă că moartea şi vărsarea de sânge au existat practic de la bun început. Milioanele de ani în care animalele s-au luptat pentru supravieţuire, prin vărsarea sângelui şi ucidere reciprocă, reprezintă partea integrală a mecanismului evoluţiei ce l-a adus pe om în existenţă. Din păcate, acesta este complet contradictoriu istoriei biblice a lumii.

Evoluţionismul susţine că moartea plus lupta pentru existenţă sunt cele ce au adus omul în existenţă, dar Biblia spune că faptele omului au dus la păcat, care în consecinţă a adus moartea. Aceste două poziţii sunt total contradictorii. Dacă evoluţionismul are dreptate, atunci motivul pentru care Hristos a murit este complet eliminat.

2. ADAM NU A CĂZUT "ÎN SUS"!

Creştinii vorbesc despre faptul că Adam a "căzut". "Căderea lui Adam" se referă la faptul că atunci când Dumnezeu a creat, totul era perfect. Cu toate acestea, datorită faptei sale, Adam a devenit răspunzător pentru lucrul îngrozitor care i se făcea creaţiei. Romani 8:22 spune: "Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea (creaţie) suspină şi sufere durerile naşterii". Din cauza păcatului lui Adam, Dumnezeu a blestemat întreaga creaţie, stelele, furnicile, elefanţii şi oamenii.

În Geneza citim că Dumnezeu spune: "Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp" (Gen.3:14), şi "blestemat este acum pământul din pricina ta" (Gen.3:17). Dumnezeu a trebuit să trimită blestemul asupra lumii din cauza răzvrătirii lui Adam. Ca prin urmare, creaţia a trecut dintr-o stare perfectă într-una blestemată. Ca şi consecinţă a blestemului, întreaga creaţie suferă o descompunere, gemând şi chinuind în durere.

Cu alte cuvinte lucrurile se înrăutăţesc, nu se îmbunătăţesc! Merg spre rău, nu spre bine. Crezul evoluţionist ne spune că lucrurile merg spre bine, deci se desăvârşesc, că viaţa evoluează luând forme tot mai complexe. Pentru acei creştini care cred în evoluţionism omul ar trebui să se facă mai bun, nu mai rău. Dar care este realitatea? Dacă Adam ar fi apărut în urma unei progresii evolutive, atunci de ce el a "decăzut" şi "cade înapoi" (merge îndărăt!? n.tr.)? Atunci trebuie să ne întrebăm ce este păcatul? Este acesta o trăsătură animală moştenită de om, sau acesta a apărut în urma căderii omului în neascultare?

Oamenii de ştiinţă ajung să înţeleagă mai bine ce se întâmplă cu această lume descoperind că întreaga structură (alcătuire) genetică a omului degenerează. Defectele genelor noastre cauzează fiziologia noastră să aibe tot mai multe probleme.


următoarea pagină | Apologetică