Iov, "pocăitul"

Omul: este tot numai mizerie la naştere, are durere în viaţă şi face necaz la moarte.

Viaţa-i scurtă şi plină de băşici. Maximă a negrilor americani.


Pentru o vreme vom lua la rând fiecare carte a Vechiului Testament. Pentru fiecare din ea voi pregăti un studiu general al cărţii în care vom afla, cine a scris-o, de ce a fost scrisă, perioada când a fost scrisă, şi cui a fost scrisă, şi de asemenea, care sunt principalele teme teologice şi învăţături ale ei. În felul acesta, sper să ajungem să ne dezvoltăm teologia noastră şi să ne completăm cunoaşterea noastră biblică generală. De asemenea, atunci când în mod normal citim aceste cărţi, având aceste studii să înţelegem despre ce vorbeşte autorul, ce forme literare foloseşte şi în ce vremuri i-a vorbit Dumnezeu.

Din rândul literaturii poetice a Bibliei face parte şi cartea Iov.

Aşa sună de multe ori filozofia pesimistă şi fatalistă a oamenilor care nu înţeleg rostul suferinţei şi a necazurilor în viaţă. Ei se resemnează în ateism, fatalism şi pesimism. Aţi observat că după acest secol în care oamenii au experimentat tot felul de ideologii (comunism, nazism, capitalism, etc.), sentimentul predominant este dezgustul faţă de tot. Lehamitea! Suferinţa omului nu s-a micşorat, societatea ideală nu s-a instaurat şi fericirea rămâne un vis...
Aţi citit vreun editorial al ziarelor româneşti numit aşa? Eu am citit mai multe.

Însă cartea iov este de un optimism supranatural!
Cred că putem spune despre această carte că prescrie un optimism supranatural, dacă nici asemenea catastrofe ca cele din viaţa lui Iov nu pot/reuşesc să facă viaţa pe acest pământ să nu aibe sens!

Valoare literară
Mulţi autori şi critici literari seculari recunosc valoarea literară a cărţii Iov. Deşi nu este scrisă în rima şi metrul vestic ci în stilul poeziei evreieşti, cartea Iov este recunoscută ca fiind una dintre cele mai magnifice piese dramatice ale lumii. Fără probleme poate fi aşezată alături de Iliada lui Homer, sau de scrierile lui Shakespeare...

Cartea răspunde la întrebări vitale ale existenţei omeneşti
Iov este cea mai străveche lucrare care se adresează veşnicei şi tulburătoarei chestiuni a răului şi a suferinţei omeneşti. Ea răspunde în mod inspirat de Duhul Sfânt la întrebări de felul:

Cum a putut un Dumnezeu aşa de bun să creeze o lume atât de rea?
De ce să facem binele?
De ce să nu facem răul ca să iasă binele din el? Un ecou al unor întrebări pe care şi apostolul Pavel le-a repetat şi pe care le-a combătut retoric.
De ce suferă unii oameni drepţi şi de ce răul trece uneori nepedepsit?
Cum se explică aceste lucruri în lumina existenţei unui Dumnezeu drept, sfânt şi iubitor?
Îi pasă cu adevărat lui Dumnezeu de cei ce-i aparţin şi îi ocroteşte?
Sunt necazurile şi suferinţele un semn că cel ce le îndură a păcătuit?
Dacă Dumnezeu este bun de ce îngăduie ca cel nevinovat să sufere?

(un citat dintr-un film: "lumea aceasta nu este un loc drept şi cinstit pentru toată lumea"; sau din altul: "dar toţi avem dreptul la fericire!")

Iov este prima dintre cărţile poetice ale Bibliei, printre care se mai includ Psalmii, Proverbele, Ecleziastul, Cântarea Cântărilor, şi Plângerile lui Ieremia. Se poate numi aşa datorită formei literaturii conţinute în ea fără să sugereze că ar fi imaginară sau capricioasă. "Muza" autorului este Duhul Sfânt! Faptul că are o formă poetică nu înseamnă că poezia lui Iov este şi ritmică. Poezia evreiască se caracterizează prin repetarea unei idei, mijloc literar care se numeşte paralelism.

Autorul cărţii
Următorii autori au fost sugeraţi: Moise, Ezra, Solomon, Iov, şi Elihu. Elihu, spune texanul Vernon McGee pare cel mai probabil (32:16).

Excluderea lui Iov. Mesajul ei este bazat pe ignoranţa caracterului principal a evenimentelor ce se petreceau în viaţa lui, de aceea este îndoielnic că ar fi Iov.
Necunoaşterea de către Iov a evenimentelor petrecute în cer şi care erau în legătură cu necazul său îi face pe unii să spună că Iov nu poate să fie cel ce-a scris această carte. Probabil că au dreptate!

Dacă nu Iov atunci cine?
Moise? Tradiţia evreiască îl sugerează pe Moise ca autor devreme ce ţara lui Uţ era învecinată cu deşertul Madianului unde Moise a trăit timp de 40 de ani, exilat fiind acolo de Dumnezeu după uciderea egipteanului. Se presupune astfel că el s-a întors din acel exil aducând această carte cu el. Unii spun că această carte provine din colecţia "mineană" de scrieri arabe.

Solomon?
Datorită asemănărilor de stil şi conţinut unii spun că este posibil ca el să o fi scris în mod asemănător modului în care Moise a scris despre Adam şi Eva. Adică, printr-un act de inspiraţie specială din partea lui Dumnezeu. E greu de spus dacă aşa este.

Data scrierii cărţii
Este scrisă în timpul perioadei patriarhale şi înaintea Exodului deoarece nu există nici o referire la legea lui Moise, sau la vreunul din evenimentele petrecute cu aceea ocazie. Iată în continuare argumentele care plasează cartea Iov în perioada patriarhală şi poate cea mai veche carte a Bibliei:

1. Lungimea vieţii lui Iov (Iov 42:16) - de aprox. 200 de ani lucru care se potriveşte perioadei patriarhale (Avraam a trăit 175 de ani
2. Unitatea socială era familia patriarhală
3. Iov s-a purtat ca un mare preot în familia lui (1:4,5)
4. Caldeeni care i-au ucis servitorii (1:17) erau nomazi ce încă nu deveniseră locuitori ai oraşelor.
5. Averea lui Iov este evaluată mai degrabă în turme decât în aur şi argint (1:3; 42:12)
6. Elifaz, temanitul este urmaş al celui mai vârstnic fiu al lui Esau (Gen.36:10,11)
7. Tăcere asupra legămintelor lui Dumnezeu cu Avraam, asupra legii lui Moise şi a exodului israeliţilor.

De partea cealaltă Iov pare să ştie de Adam (31:33 dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii, şi mi-am închis nelegiuirile în sân) şi despre potop (12:15 El opreşte apele şi totul se usucă; El le dă drumul, şi pustiesc pământul)

Concluzie: Toate aceste aspecte luate împreună par să plaseze evenimentele din ea la puţină vreme după turnul Babel (Gen.11:1-9), dar înainte de Avraam.

Locul acţiunii
Ştim că ţara UŢ se găsea undeva în Orientul Mijlociu, dar nu mai mult de atât. Istoricul evreu, Iosifus Flavius ne oferă o imagine a posibilei localizări a Uzului, însă conform Genezei 22:21, întâiul născut al lui Nahor, fratele lui Avraam, se numea Uţ. El este fondatorul anticului oraş al Damascului. Poate că Iov a trăit undeva în deşertul sirian (arab) acolo unde Domnul l-a trimis şi pe Pavel pentru o vreme (Gal.1:17).

Scopul scrierii cărţii
Această carte pare a fi scrisă pentru a răspunde şi a explica unele dintre cele mai chinuitoare întrebări ale umanităţii.

1. de ce suferă cei nevinovaţi?
2. a demasca ocările aduse de diavol celor ce cred în Dumnezeu
3. pentru a-i arăta lui Iov aşa cum este într-adevăr
4. pentru a-i învăţa pe sfinţi răbdarea
5. pentru a învăţa nevoia de pocăinţă ...dacă până şi cei neprihăniţi suferă!
6. Subliniază suveranitatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu în mijlocul necazurilor omului.

Oamenii trebuie să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu pentru simplul fapt că El este Dumnezeu!
Cartea lui Iov este o profundă analiză filozofică a problemei răului şi nu putem decât să recunoaştem inspiraţia ei când ne spune că nu este nici unul bun, nici unul măcar, nici chiar nevinovatul Iov, ci toţi suferă de lipsa bunătăţii.

Dumnezeu a ales cel mai bun om care a trăit vreodată (desigur cu excepţia Domnului Hristos) pentru a accentua nevoia tuturora de a se pocăi. În schimb, noi oamenii alegem pe cei mai răi pentru a arăta nevoia de a se pocăi. Argumentul lui Dumnezeu este evident mai puternic dacă trebuie să se pocăiască şi cei care sunt neprihăniţi după părerea noastră (sau, în ochii noştri).

Manase, un rege foarte rău, a trebuit să se pocăiască, spunem noi. Saul din Tars, un ucigaş al creştinilor şi un viguros oponent al bisericii, a trebuit să se pocăiască. Sf. Francisc de Asissi, un nobil stricat, a trebuit şi el să se pocăiască... şi aşa mai departe, dar Dumnezeu ne spune prin cartea lui Iov că Iov un om absolut nevinovat şi bun după toate standardele omeneşti, a trebuit să se pocăiască! L-a ales pe un om bun pentru a demonstra că neprihănirea de sine nu aduce mântuirea:

Iov 42:5 ,,Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă."

Aceasta este diferenţa! Iov o exprimă foarte răspicat: este una să auzi de El şi alta să ajungi să-l cunoşti personal! Cei ce doar aud de El, nu simt nevoia să se pocăiască, iar de aceia sunt pline bisericile. Dar, cei care ajung să fie faţă-n faţă cu El, fie printr-un necaz, fie printr-o împrejurarea dramatică a vieţii şi mai ales prin descoperirea de sine a păcătoşeniei personale, aceia recunosc că trebuie să se pocăiască pentru că acum nu se mai judecă prin comparaţie cu un om, ci cu Dumnezeu! Cei ce-l descoperă pe El, se scârbesc de ei înşişi. Cei ce doar aud de El, dar nu-l cunosc personal, se iubesc pe sine. Aceasta este însăşi diferenţa între un credincios adevărat şi unul închipuit!

O schiţă a cărţii

Partea de proză: capitolele 1,2

Scena I: În ţara lui Uz prosperitatea şi liniştea lui Iov 1:1-5
Scena II: În ceruri ocara pe care Satana o aduce împotriva lui Iov, înaintea lui Dumnezeu 1:6-12
Scena III: În ţara lui Uz pierderea copiilor săi şi a tuturor bogăţiilor 1:13-22
Scena IV: În ceruri Dumnezeu şi satana 2:1-6
Scena V: În ţara lui Uz Iov îşi pierde sănătatea şi sprijinul soţiei lui 2:7-10

Partea de poezie: capitolele 2:11-42:6 Secţiunea de poezie a cărţii reprezintă o întrecere în argumente, o dispută ideologică între Iov şi cei trei prieteni ai lui. O dezbatere aprinsă era în aceea vreme ca un meci de fotbal din zilele noastre.

Scena VI: la groapa de gunoi a cetăţii

1. Iov nu mai este înţeles de prietenii săi 2:11-13
2. Iov contra Elifaz, Bildad, Ţofar 3:1-32:1
3. Iov în dispută cu Elihu 32:2-37:24

Scena VII: Disputa dintre Domnul şi Iov 38:1-42:6

Încheierea în proză: capitolele 42:7-17

Scena VIII: În ţara Uz - Binecuvântarea îndoită (dublă) a lui Iov cu zile, familie, copiii şi bogăţii.

Vedem în această carte încercarea disperată a prietenilor lui Iov, şi uneori a lui Iov însuşi de a explica suferinţa dintr-o perspectivă strict pământească şi omenească. Nu se explică! Pentru a înţelege această problemă avem nevoie să-l luăm în considerare pe Dumnezeu. Într-adevăr vedem că explicaţia nu intervine până ce Iov nu se "resemnează" în credinţa că Dumnezeu ştie mai bine ce face. Faptul că Dumnezeu a răsplătit credinţa lui Iov este mesajul culminant al cărţii.

Iov ne spune că omul nu este pierdut şi fără speranţă în faţa răului şi a suferinţei. Are planul spiritual care să-l ajute să-l înţeleagă!

Cine este Iov?
Ca şi alte cărţi din Biblie, cartea lui Iov poartă numele principalului ei caracter. Numele lui pare că este derivat din cuvântul evreiesc "persecuţie", astfel însemnând "cel persecutat", sau s-ar putea să provină din cuvântul arăbesc "a se pocăi", însemnând atunci "pocăitul". Cartea dezvăluie o perioadă din viaţa acestui personaj străvechi în care acesta a fost pus la încercare în credinţa lui şi în care caracterul drept al lui Dumnezeu a fost revelat.

Autori ai Noului Testament îl citează direct pe Iov de vreo două ori:

Rom.11:34 Şi în adevăr, ,,cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?
1Cor.3:19 Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: ,,El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor."

Iov - o persoană istorică
Secţiunea de proză a cărţii Iov descrie o gigantică dramă care se desfăşoară în cer şi pe pământ. Din această pricină unii ar privi-o ca ficţiune. Dar, Ezechiel (14:14) şi Iacov (5:11) ne arată că Iov a fost o persoană reală şi istorică ce a trăit cu adevărat. Nu este un personaj mitic sau imaginar creat, chipurile, pentru a evidenţia glorioasele calităţi ale Dumnezeului lui Israel. Dar dacă el a trăit cu adevărat şi aceste lucruri s-au petrecut întocmai atunci Iov este o carte inspirată de Duhul Sfânt.

Ezechiel 14:13-14 ,,Fiul omului, când va păcătui o ţară împotriva Mea, dedându-se la fărădelege, şi Îmi voi întinde mâna împotriva ei, - dacă îi voi sfărâma toiagul pâinii, dacă îi voi trimete foametea, dacă îi voi nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele, chiar de ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni: Noe, Daniel şi Iov, ei nu şi-ar mântui decât sufletul lor prin neprihănirea lor, zice Domnul, Dumnezeu."
Iacov 5:11 Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul, şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.

Vrei aventură şi schimbări radicale de situaţie, sau "happy end"? Nu merge la cinema, studiază Iov! Este o adevărată odisee!

Rezumatul

Povestea începe cu un foarte prosper şi respectat om din vechime care pe durata unei singure zile este distrus. Ceea ce i s-a întâmplat lui Iov ar trebui să-i trezească la realitate pe cei ce cred că sunt bogaţi în ochii lumii. El a pierdut tot ce a avut, inclusiv pe cei zece copii ai săi, într-o singură zi. Cu toate acestea, spre deosebire de cei mai mulţi dintre noi (într-o asemenea situaţie), el refuză să-l blameze/învinovăţească pe Dumnezeu pentru necazurile sale.

Nu este interesant oare că indivizi care nu aveau nimic în comun cu Dumnezeu de îndată ce-i loveşte necazul îşi amintesc de El, chiar dacă uneori pentru a-l blestema şi învinovăţi pentru soarta lor nedreaptă? Că unii dintre cei care nu s-au gândit niciodată să i se închine şi să-l recunoască ca stăpân al vieţilor lor, de îndată ce vine suferinţa în vieţile lor reacţionează asemenea mustangilor sălbatici pe care se vrea să se pună şaua. Mulţi se pare că au teologie greşită a lui Dumnezeu, dar şi mai mulţi nu au nici o teologie a suferinţei !

"Dumnezeu este mult mai interesat de sfinţirea noastră decât de confortul nostru!"

În plus, mai târziu Iov este lovit şi de o boală teribilă şi suferă dureri cumplite multă vreme. După aceea, în trei serii de dialoguri nişte prieteni, Elifaz, Bildad şi Ţofar, veniţi iniţial să-l mângâie încep mai târziu să-l critice nemilos conform unor şabloane religioase curente atunci şi curente astăzi. Ei erau siguri că toate aceste suferinţe îngrozitoare ale lui Iov sunt cauzate de păcatele lui. În mod simplist ei susţin că suferinţa este rezultatul numai al păcatului.

De aceea, dacă Iov s-ar pocăi doar de păcatele sale totul va fi bine din nou. Însă Iov a ştiut mai bine. El ştia bine că nu merita această pretinsă pedeapsă crudă, dar totuşi nu putea să înţeleagă de ce a îngăduit Dumnezeu ca aşa ceva să i întâmple lui. De aceea, Iov părea confruntat cu dilema ori că Dumnezeu îl tratează nedrept, sau că există o altă explicaţie care îi este necunoscută lui. În final, s-a plecat în faţa Necunoscutului, care i s-a făcut cunoscut chiar prin intermediul necazurilor pe care le-a îndurat.

A dorit să-şi recapete onoarea pe care a avut-o odată ca şi om bun şi cu îndrăzneală l-a pus la încercare pe Dumnezeu să-l lase să-şi apere cauza înaintea Lui (vezi, capitolele 29-31). S-a încăpăţânat să creadă că în cele din urmă va fi dovedit nevinovat. Ceea ce este remarcabil este că în ciuda încercării şi a dilemei cu care se confruntă, Iov nu îşi pierde încrederea în (caracterul lui) Dumnezeu.

Elihu

Apare un alt prieten al lui Iov, Elihu (Iov 32:1-37:24), care declară că necazurile uneori vin de la Dumnezeu pentru a-i purifica pe cei drepţi şi că acestea nu indică deloc că Dumnezeu ar fi rău, şi nu ne-ar iubi. Ele pot fi chiar o metodă folosită de El pentru a ne aduce înapoi la El, aşa cum un tată îşi pedepseşte copiii. Uneori suferinţa ne învaţă în neprihănire şi ne împiedică de la a păcătui.

"Un mare semn de maturitate este când înveţi nu doar din suferinţele şi greşelile tale, ci din ale altora ".

Ilustraţie : Revistele mele ...
Uneori când mintea mi se rătăcea şi privea cu uşurinţă păcatul îmi cădea în mână o revistă Newsweek cu poze ale anului. Văzând gropile comune din Kosovo, cadavrele de sub dărâmăturile clădirilor căzute la cutremurele din Turcia, etc. îmi pierea cheful de prostii! Este limpede că răul şi suferinţa au un caracter instructiv pentru sufletul regenerat.

Cel ce vede nenorocirea altora îşi consideră propria lui nenorocire drept uşoară. Proverb arab

Elihu oferă sfaturi evlavioase prin care îl avertizează pe Iov să nu-l pună la îndoială pe Dumnezeu sau să-l acuze. (de premeditarea necazurilor sale, ceea ce Carl Jung face!) Îl mai îndeamnă de asemenea să se supună smerit voii lui Dumnezeu.

După aceea, în cap. 38-41 Dumnezeu ia cuvântul după ce iniţial a ales în înţelepciunea şi suveranitatea Lui să nu răspundă întrebărilor lui Iov. În schimb îl copleşeşte pe Iov cu o imagine panoramică (deci, de ansamblu) a puterii Sale creatoare şi a înţelepciunii Sale.

În final Dumnezeu îi mustră pe prietenii lui Iov pentru că nu au înţeles adevăratul sens al suferinţelor lui Iov:

7 După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: ,,Mânia Mea S-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.
8 Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov, şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov."
9 Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama s-au dus şi au făcut cum le spusese Domnul. Şi Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov.

Iov de asemenea este complet smerit şi se simte nepriceput în ignoranţa lui (întrebările pe care le-a pus) (Iov 42:1-6)

1 Iov a răspuns Domnului, şi a zis:
2 ,,Ştiu că Tu poţi totul, şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale". -
3 ,,Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?" -,,Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, cari sînt mai pe sus de mine şi pe cari nu le pricep." -
4 ,,Ascultă-Mă, şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa." -
5 ,,Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.
6 De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă."

În cele din urmă Dumnezeu l-a binecuvântat îndoit pe Iov cu tot ce avuse.

Concluzia rezumatului
Înţelegem noi mai bine decât prietenii lui Iov enigmele vieţii acesteia? Dacă am face-o am avea un avantaj considerabil faţă de restul lumii, dar încă nu am fi socotiţi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu.

Le înţelegem măcar ca Iov? Ar fi speranţă atunci să ne înveţe Dumnezeu ce este înţelepciunea adevărată şi de ce există rău şi suferinţă pe lume.

Nici noi nu am cerut să ne năştem în această lume şi suntem la fel de consternaţi de cât de bine o duc cei răi şi de cât de multe sunt nenorocirile care se abat asupra celor buni. Sper ca privind măcar la Isus să înţelegem dilemele vieţii ceva mai bine. El de asemenea a suferit enorm şi a fost judecat şi condamnat pe nedrept. Cu toate acestea El a ieşit biruitor pentru că a fost voia lui Dumnezeu ca unul Singur să sufere pentru cei mulţi. Putem atunci să vedem cum toate lucrurile lucrează împreună spre binele acelora care îl iubesc pe Dumnezeu! (Rom.8:28)

Încă odată, cartea lui Iov oferă răspunsuri la problema răului şi a suferinţei celor nevinovaţi. Să privim la ele.

Uneori Iov pare să întrevadă motivul suferinţelor sale:
Iov 5:17 Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atot Puternic.

Ca şi copil al lui este într-adevăr "ferice" de un om care este corectat de Dumnezeu prin intermediul necazurilor.

Sfinţirea un motiv al suferinţei
Iov 23:10 Dar El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.

Eu cred că necazurile noastre repetate nu cad asupra noastră asemenea trăsnetului asupra unui copac putred, distrugându-l şi mai mult, ci mai degrabă asemenea loviturilor unui sculptor ilustru asupra blocului de marmură în care va lua formă o imagine a frumuseţii şi splendorii. Dacă prezenţa divină se face simţită, nici o soartă nu este rea. Dacă îi voi vedea mâna, nici o întâmplare va veni ca o surpriză.

Ce face o bucată de pământ să devină un diamant nepreţuit? Presiunea şi fricţiunea.

"La fel cum o piatră nestemată nu este şlefuită decât prin frecare, tot aşa un om nu este făcut desăvârşit decât prin încercări." Proverb chinez

Un alt motiv al suferinţei şi necazului să învăţăm să mângâiem (Ce spunem, de pildă, la cimitir? Nu ştim ce să le spunem oamenilor şi ori dăm cu bâta-n baltă, ori folosim clişee fără noimă încercând să-i mângâiem în pierderile lor!)

Apoi, la rândul nostru nu suntem mângâiaţi.

Prin anul 1835 un om s-a dus să vadă un doctor din Florenţa, Italia. Omul acesta suferea de o profundă anxietate, de lipsă de somn şi de deprimare. Doctorul l-a examinat şi a descoperit că omul poseda o formă fizică deosebită. Nu suferea de nici o tulburare somatică. Atunci doctorul şi-a concluzionat consultaţia şi crezând că pacientul lui nu avea nevoie decât de o porţie bună de râs i-a spus: "Mergeţi la circul din oraş. Este acolo un clovn numit Grimaldi care în fiecare seară îi face pe oameni să râdă pe săturate. Ar trebui să mergeţi într-o seară la circ! Trebui să-l vedeţi pe Grimaldi! Este cel mai amuzant clovn din lume. O să râdeţi şi o să vă treacă tristeţea."

Însă la auzul acestui sfat, omul din faţa doctorului ce părea brusc şi mai abătut, a răspuns: "Nu, nu se poate! Nu mă poate ajuta... eu sunt Grimaldi!!"

Cam aşa se întâmplă şi cu unii dintre creştinii care cunosc speranţa cerurilor, dar care nu ştiu să reacţioneze biblic când apar necazuri şi tragedii în viaţa lor. Sunt neconsolaţi şi de neconsolat, ei care ar trebui să fie în stare să-i consoleze pe alţii. Pavel este unul care a trecut prin numeroase tragedii în viaţă. Din ele a învăţat ceva. Ascultaţi-l :

2Cor.1
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri,
4 care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
5 Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.
6 Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.
7 Şi nădejdea noastră pentru voi, este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.
8 În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.
9 Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.

A mângâia este de asemenea o poruncă...
1Tes. 5:11 De aceea, mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.
Evrei 12:12 Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi;

Permite răul...ca să ne întoarcem la El

"Fericirea poate fi un mare blestem"

Un rabin a fost odată întrebat de un necredincios ce fel de blestem a fost pentru şarpe să i se dea să mănânce ţărâna pământului (vezi, "să mănânci ţărână" Gen.3:14) devreme ce aceasta era o mâncare foarte uşor de procurat pentru şarpe, în schimb, omul să fie condamnat să-şi mănânce pâinea prin sudoarea frunţii lui. La această întrebare înţeleptul rabin a răspuns: "Într-adevăr, omul a fost condamnat să-şi mănânce pâinea în sudoarea frunţii lui pentru ca în truda lui să-i strige după ajutor lui Dumnezeu. La fel şi femeia este condamnată să aducă pe lume copiii în necaz şi durere pentru ca în întristarea ei să plângă înaintea lui Dumnezeu. În felul acesta, date fiind nevoile lor, oamenii să ia legătura cu Dumnezeu. Pe când, şarpelui Dumnezeu i-a dat tot ce-i trebuie pentru ca să nu se întoarcă niciodată la El!" "Fericirea poate fi un mare blestem!", a mai spus înţeleptul rabin.


Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament | următoarea pagină