11. REFERINŢE LA GENEZA DIN NOUL TESTAMENT.

În tot Noul Testament se găsesc referinţe la Geneza, acceptând-o ca istorie literară şi ca adevăr. Există cel puţin 165 de pasaje din Geneza care sunt fie în mod direct citate, sau pomenite cu claritate în întreg Noul Testament. Printre acestea se numără peste 100 de citate sau referinţe directe la capitolele de la 1 la 11 din Geneza.

Fiecare din autorii Noului Testament se referă în scrierea sa la Geneza, capitolele de la 1 la 11. La fiecare dintre primele 11 capitole ale ei se face aluzie în anumite pasaje din Noul Testament. O listă completă a tuturor referinţelor făcute la Geneza se poate găsi în cartea dr. Henry Morris (de la Institutul de Creaţionism Ştiinţific din California, S.U.A.), intitulată "The Genesis Record" ("Cronica Genezei"), publicată împreună de Baker Book House şi Creation Life Publishers.

În întreg Vechiul şi Noul Testament este Geneza este citată, sau menţionată, de mai multe ori decât orice altă carte a Bibliei. Negreşit faptul acesta indică importanţa ei mare. De asemenea, ne arată că atât scriitorii Vechiului cât şi ai Noului Testament au acceptat Geneza ca fiind adevărată. Cel puţin de 6 ori, Isus Hristos a citat sau a menţionat pasaje din Geneza de la capitolele de la 1 la 11.

12. ZILELE GENEZEI NU POT FI MILIOANE DE ANI.

Mulţi creştini susţin că zilele creaţiei reprezintă în realitate milioane de ani din istoria pământului. Aceştia spun că Dumnezeu nu creat universul în şase zile literare ci în şase perioade de timp, ce reprezintă milioanele de ani susţinute de evoluţionişti.

Întâi de toate trebuie recunoscut că ştiinţa nu poate dovedi vârsta pământului. Există multe presupuneri făcute pe baza metodelor de datare de care majoritatea nu ştiu. Mai există şi multe dovezi ştiinţifice ce confirmă posibilitatea unui pământ tânăr. Însă Biblia ne învaţă cu claritate că zilele menţionate în Geneza sunt zilele literare obişnuite (aprox.24 de ore).

Cuvântul evreiesc pentru zi, "yom" poate să însemne o zi obişnuită sau o perioadă nelimitată (nedefinită) de timp. Trebuie precizat că în Geneza cuvântul acesta nu poate sub nici o formă să însemne o lungă perioadă de timp definit. Poate să însemne uneori o perioadă de timp mai lungă de o zi, dar asta doar într-un sens nelimitat şi nedefinit (de pildă, "ziua Domnului" din perioada Judecătorilor). Exodul 20:11 ne spune că Dumnezeu a creat universul în şase zile şi că în una, s-a odihnit, oferindu-i astfel un model omului. Acesta este motivul pentru care lui Dumnezeu i-au trebuit tocmai şase zile pentru a face totul: ne-a oferit modelul săptămânii de şapte zile, pe care-l folosim încă şi astăzi. Dumnezeu nu a spus că a lucrat şase milioane de ani şi apoi s-a odihnit pentru un milion de ani, sugerându-ne că şi noi trebuie să facem la fel.

Exodul 20:11 "Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o."

Şi mai absurd ar fi să spunem că El a lucrat timp de şase perioade nelimitate de timp, apoi s-a odihnit.

Mai sunt şi alte aspecte pe care le putem considera pentru a demonstra că aceste zile au fost zile obişnuite. De pildă, Adam a fost creat în cea de-a şasea zi. El a trăit a şasea zi, a şaptea şi apoi a murit când era în vârstă de 930 de ani. Dacă fiecare din zilele sale ar fi fost de un milion de ani, am avea mari probleme. Trebuie de asemenea spus că pasajul din 2 Petru 3:8 care compară o zi cu o mie de ani nu defineşte cuvântul "zi" ca fiind o mie de ani. De fapt, luat în contextul lui 2 Petru 3:8 nu se referă la zilele creaţiei ci vrea să sugereze faptul că Dumnezeu se află în afara timpului.

Cuvântul "zi" cum este folosit pentru prima dată în Geneza nu poate fi simbolic. Un cuvânt nu poate fi simbolic chiar de prima dată când este folosit, ci doar atunci când întâi i s-a dat un sens literar bine definit. Acest sens literar definit îl are în Geneza 1:5, 8, 13, 19, 23, 31, unde este folosit pentru prima dată. De asemenea, cuvintele folosite pentru "seară" şi "dimineaţă" nu pot însemna decât ceea ce spun, adică o seară obişnuită, aşa cum o ştim noi şi o dimineaţă obişnuită.

În Geneza 1:14-19 unde avem cea de-a patra zi a creaţiei, cuvântul "zi" este utilizat de cinci ori în legătură cu zile, nopţi, vremi şi ani. Dacă cuvântul "zi" nu ar însemna o zi obişnuită, atunci ar fi absolut absurd modul în care este folosit în aceste pasaje.

13. DUPĂ SOIUL FIECĂRUIA.

În Geneza 1:1-31, expresia "după soiul lui/ei" apare de 10 ori. Această expresie este utilizată cu referire la animale şi plante şi la cum se vor reproduce (înmulţi) lor pe pământ. Biblia afirmă clar că Dumnezeu a creat soiuri distincte de animale şi plante, fiecare trebuind să se reproducă după soiul său. Un soi (specie) nu se poate schimba la altul. În zilele noastre noi ştim că într-un soi poate exista o mare varietate, însă vedem că există limite impuse fiecărui soi. De fapt, sistemul de clasificare pe care noi îl folosim pentru împărţirea plantelor şi animalelor în specii a fost formulat după învăţătura biblică a delimitării soiurilor, de către Carl Linnaeus (1707-1778).

Nu există nici unde în lume forme tranziţionale sau intermediare, fosile sau vii, care să arate trecerea de la o specie la alta (de la un soi la altul; n.tr.), fapt necesar evoluţioniştilor pentru a demonstra valabilitatea sistemului lor. Ceea ce noi observăm este existenţa grupurilor distincte de animale şi plante, exact aşa cum şi vedem că ne învaţă Biblia. Deci, şi în această privinţă a clasificării Biblia este mai realistă decât teoriile speculative contemporane. Cei ce cred în evoluţionism trebuie să formuleze teorii suplimentare care să explice lipsa acestor organisme intermediare (a "verigilor lipsă"), de felul "nu le-am descoperit încă", sau, "evoluţia s-a petrecut atât de repede încât nu a lăsat nici un fel de forme intermediare"?!

14. EVOLUŢIA ŞI GENEZA AU O DESFĂŞURARE DIFERITĂ.

Pentru aceia care încearcă să armonizeze evoluţia cu Geneza (deci, creaţia; n.tr.), ordinea evoluţiei trebuie să se asemene cu ordinea evenimentelor din relatarea biblică a Genezei. Apar aici o serie de probleme.

Principiile fundamentale ale evoluţiei se contrazic complet cu ordinea Genezei. De exemplu, Geneza ne învaţă că Dumnezeu a creat pomii fructiferi înaintea peştilor, deci plantele în a treia zi, iar peştii în a cincea zi. Evoluţia însă, ne învaţă că peştii au apărut înaintea pomilor fructiferi. Evoluţia susţine că viaţa a apărut mai întâi în ocean, şi doar după mai multe milioane de ani ea s-a dezvoltat şi pe uscat. Biblia ne învaţă că pământul a fost creat întâi acoperit de apă, iar evoluţionismul susţine că pământul a fost la început un vulcan de lavă topită. Sub nici o formă ordinea evenimentelor indicată de evoluţie nu se poate împăca cu cea oferită de Biblie în Geneza!

15. PĂMÂNTUL A FOST ÎNTÂI, NU SOARELE.

O concepţie evoluţionistă a începuturilor pământului ne spune că acum 20 de miliarde de ani a avut loc un "Big Bang", care a rezultat în formarea Soarelui şi după aceea a pământului ce era pe atunci un corp ceresc fierbinte. Biblia ne învaţă că atunci când, la început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul, soarele nu exista. În prima zi a fost creată lumina, iar soarele care urma să devină un luminător nu a fost creat decât în a patra zi. Pământul, de asemenea, era acoperit cu apă când a fost creat. În 2 Petru 3:5-6 găsim o profeţie privitoare la zilele sfârşitului în care Petru ne spune că oameni vor ignora deliberat că pământul a fost acoperit de apă. Teoria "Big Bang"-ului şi relatarea biblică a creaţie se găsesc în totală contradicţie.

16. CAPITOLELE 1 ŞI 2 DIN GENEZA SE COMPLETEAZĂ RECIPROC, NU SE CONTRAZIC.

Din moment ce Moise nu a fost un martor ocular al creaţiei, al potopului lui Noe, sau al evenimentelor petrecute la Turnul din Babel, etc., s-a presupus că Geneza constituia o serie de relatări timpurii pe care Moise, sub călăuzirea Duhului Sfânt le-a cules într-o singură lucrare a sa.

Datorită referirii în Noul Testament făcute de Isus la Moise, şi la paternitatea acestuia asupra Primelor Cinci Cărţi (Pentateuch; engl.), avem o foarte puternică dovadă ce sugerează că Moise este într-adevăr cel ce-a scris cartea Genezei. De la un capăt la celălalt al Genezei expresia, "Iată istoria pământului..." (vezi, de pildă, Gen.2:4), apare de mai multe ori. Din surse exterioare, cum ar fi utilizarea sistemului colofon din Mesopotamia lingviştii susţin că aceste expresii de legătură ("aceasta este istoria..."), se află de fapt la sfârşitul fiecărei părţi. Cu alte cuvinte, expresiile apar drept semnături puse diferitelor părţi ale cărţii. Astfel în Geneza capitolele 1 şi 2, prima parte începe de la cap.1, vers.1, la cap.2, vers.4a, iar cea de-a doua parte, de la cap.2, vers.4b, la cap.5, vers.1a.

Mulţi însă spun că capitolele 1 şi 2 ale Genezei sunt două relatări contradictorii ale creaţiei. În realitate este uşor de văzut că aceste două relatări nu sunt contradictorii, ci complementare, deci se completează reciproc. Geneza 1:1-2:4a reprezintă o relatare în ordine cronologică (vezi, expresiile de felul "prima zi, a doua zi...", etc.) a zilelor creaţiei. Geneza 2:4b începe cea de-a doua relatare, care reprezintă o mai detailată descriere a anumitor aspecte ale capitolul 1, al Genezei. Această a doua relatare nu se presupune să fie o cronică a fiecărei zile în parte, din creaţie. De fapt, ea pare să aibe intenţia să dezvăluie mai mult din detaliile ce-l privesc pe om şi grădina în care locuia, zugrăvind scena în care a avut loc căderea omului arătată în capitolul 3.

Cea de-a doua relatare ne este foarte necesară pentru a înţelege ce s-a întâmplat în capitolul 3 din Geneza. Pe lângă acest motiv această relatare mai include şi detaliile reale ale creării omului şi a femei de către Dumnezeu, în felul acesta noi fiind în stare să înţelegem mai bine natura relaţiei lor din căsătorie. Obiceiul de a plasa o relatare mai generală înaintea descrierii unor evenimente exacte nu se limitează doar la primele două capitole ale Genezei. Îl redescoperim şi în Geneza 10:2-32 unde avem tabla de distribuţie a populaţiei. Acest pasaj este la rândul lui urmat de Geneza 11:1-10 care ne spune ce s-a întâmplat la Babel aproximativ în cea de-a treia generaţie, conform genealogiei din capitolul 10.

Ar trebui observat că în Matei 19:4-5 unde Isus răspunde la întrebarea despre căsătorie, El citează din capitolele 1 şi 2 ale Genezei, arătând că El le-a considerat atât complementare cât şi autoritare. Matei 19:4 declară, "Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască?", referindu-se la Gen.1:27. Apoi, în Matei 19:5, "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?", citând Gen.2:24.

17. ADAM PUTEA SCRIE!

Cei ce cred în evoluţie speculează că în dezvoltarea lui omul a trebuit întâi să înveţe să mestece apoi să scrie. Spun că acesta a trebuit să folosească unelte de piatră şi să înveţe să lucreze pământul mai înainte ca să pună bazele aşa numitei "tehnologii avansate". Cu toate acestea Biblia ne spune că Adam nu a fost un "primitiv", ci un individ extrem de dezvoltat şi dotat. De pildă, putem vedea în Geneza 2:20 că, "omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului...". Este astfel evident că Adam putea să vorbească şi că poseda un limbaj complex.

În plus, în Gen.3:20 ni se spune că, "Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii". Apoi, în Gen.5:1 găsim "cartea neamurilor (generaţiilor) lui Adam". Este perfect posibil ca Adam să fi scris toate detaliile pe care Dumnezeu i le-a dat privitoare la creaţie. De asemenea, călăuzit de Dumnezeu poate că el a descris şi alte evenimente, iar Moise le-a obţinut mai târziu şi le-a folosit în cartea sa a Genezei. Dacă s-a întâmplat aşa, lucrul acesta implica ca Noe să fi luat la bordul corabiei sale preţioasele documente pe care le-a scris Adam, sub orice formă ar fi existat acestea.

Ar mai trebui remarcat că descendenţii lui Adam au confecţionat instrumente muzicale şi au prelucrat arama şi fierul. Gen.4:21-22 afirmă că, "Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu alăuta şi cu cavalul. Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul (prelucrătorul; patriarhul breslei respective? n;tr.) tuturor uneltelor de aramă şi de fer...". Aceşti oameni nu par deloc să fie nişte sălbatici primitivi aflaţi în procesul evoluţiei lor!

18. POTOPUL LUI NOE A FOST LA SCARĂ GLOBALĂ, NU LOCALĂ

Acei creştini care acceptă teoria evolutivă a istoriei pământului susţin că numeroasele fosile descoperite în pământ sunt rezultatul proceselor evolutive ce au survenit de-a lungul milioanelor de ani. Astfel se spune că aceste procese au condus la formarea lentă a straturilor sedimentare în care au fost prinse organismele vii şi unde au fost fosilizate. De aceea când se ajunge la porţiunea din Geneza din capitolele 6 până la 9, unde se află relatarea potopului lui Noe, aceştia se încurcă pentru că dacă într-adevăr ar fi existat un potop la scară planetară, acesta ar fi distrus fosilele presupuselor milioane de ani anteriori lui. Pe de altă parte Biblia mai învaţă că până ce Adam nu a păcătuit nu a existat moartea. Ca prin urmare, fosilele nu s-au putut forma în milioanele de ani ce au precedat păcatului lui Adam.

Cu toate acestea trebuie să existe o explicaţie a milioanelor de animale şi plante păstrate ca fosile de păturile de apă ce au acoperit pământul. Fără îndoială că un potop global ca cel al lui Noe constituie o excelentă explicaţie. Creştinii ce acceptă mărturia fosilelor ca fiind dovada a milioanelor de ani de evoluţie lentă, de obicei susţin că potopul lui Noe a fost doar local, şi nu global. Însă Biblia afirmă clar că atunci apa a acoperit întreg pământul. Geneza 7:19 "Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, cari sunt supt cerul întreg, au fost acoperiţi".

În plus, ne este spus în Geneza 9:11-13 că a existat un legământ al curcubeului. Prin acesta Dumnezeu semnifica că nu va mai distruge niciodată pământul printr-un potop. Fără îndoială că de atunci am mai văzut o mulţime de inundaţii, dar locale şi de aceea vedem că Dumnezeu nu şi-a încălcat legământul. De aceea, aceste pasaje nu se pot referi la un eveniment local, ci la unul care nu se va mai repeta niciodată - un deluviu global!

19. EVOLUŢIA TEISTĂ ESTE ECHIVALENTUL CONCEPŢIEI ATEISTE DESPRE EVOLUŢIE, DAR ÎL MAI ADAUGĂ PE DUMNEZEU!

În realitate evoluţia teistă nu se diferă de evoluţia ateistă. Singura diferenţă este că în aceasta, Dumnezeu a fost adăugat istoriei. Creştinii care cred că Dumnezeu a folosit evoluţia acceptă ceea ce ateismul le spune, dar după aceea îl recunosc şi pe Dumnezeu şi reinterpretează Biblia ca atare. Înţelegând natura omului, şi anume că acesta este păcătos şi părtinitor faţă de Dumnezeu, "că nu există nici unul neprihănit, nici unul măcar", orice concepţie privitoare la originea vieţii care beneficiază de consens printre necreştini, ar trebui să fie cel puţin suspectă. Dar cum Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, al Dumnezeului care ştie totul, care a existat dintotdeauna, şi care nu poate să mintă, tot ceea ce noi credem şi susţinem ar trebui judecat după Cuvântul lui Dumnezeu şi comparat cu acesta. Pentru a înţelege vreun domeniu al vieţii noi trebuie să avem o filozofie creştină bazată pe cuvintele Dumnezeului care a fost dintotdeauna şi a oamenilor care nu au fost.

20. TOŢI OAMENII SUNT DESCENDENŢII (URMAŞII AI) LUI ADAM.

Din cauza acceptării evoluţiei există creştini care cred că unele culturi din lume sunt "primitive" dintr-un punct de vedere evoluţionist. Acestea, spun ei, nu au "evoluat" ca şi celelalte culturi. Cu toate acestea, Biblia spune în 1 Corinteni 15:45 că Adam a fost primul om. Nu există rase diferite de oameni într-un sens evoluţionist. Romani 5:12 ne spune că din cauza păcatului unui singur om (Adam), păcatul a trecut asupra tuturor oamenilor, fiindcă toţi au păcătuit. Toate culturile diferite din lumea zilelor noastre îşi au originea de la Turnul lui Babel. Atunci au început popoarele să vorbească limbi diferite, cauzându-le mutarea lor pe diferite părţi ale pământului.

Fiecare fiinţă omenească are acelaşi strămoş, Adam, motiv pentru care cu toţii avem aceeaşi problemă a păcatului şi deopotrivă avem nevoie şi de un Mântuitor.

Şi pentru noi ar trebui să fie valabilă porunca pe care Dumnezeu a dat-o Israelului prin Iosua, privitoare la ce alegem să credem:

"Acum, temeţi-vă de Domnul, şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu (sau, Potop) şi în Egipt, şi slujiţi Domnului." (Iosua 24:14)

Şi poate ar trebui să, "alegem şi noi astăzi cui să slujim: cuvintelor oamenilor ce sunt păcătoşi, şi care nu au existat dintotdeauna, sau cuvintelor Dumnezeului care ştie totul, care a existat dintotdeauna şi care ne-a descoperit tot ce trebuie să ştim".

TOTUŞI DE CE A FOLOSIT DUMNEZEU ŞASE ZILE PENTRU CREAŢIE?

Concepţia ce a început să prindă teren în multe biserici creştine, şi anume că zilele descrise în Geneza 1 în care Dumnezeu a creat pământul şi întreg universul, au fost în durată de lungimea a milioane sau poate chiar miliarde ani, nu poate fi justificată biblic devreme ce zilele creaţiei au fost zile obişnuite de 24 de ore. Cum se poate determina acest lucru? La ce foloseşte să ştim care era lungimea "zilelor creaţiei"?


[1] [2] [următoarea pagină] | Apologetică